Compozitorul Tiberiu Olah s-a născut la 26.XII.1927, în satul Arpășel, comuna Batăr, județul Bihor, în nord-vestul României, la doar câțiva kilometri de localitatea Salonta. Micuțul Tibi a crescut într-o familie caldă și iubitoare. Tatăl său, notarul Ioan Olah, un om apreciat și respectat de comunitate, era blând, cumsecade, bun „ca pâinea caldă”, calități pe care le va moșteni și viitorul compozitor. Mama, Maria Olah (născută Molnar), iubea natura și avea un înnăscut simț estetic. După absolvirea școlii elementare în comuna natală (1934-1938), urmează doi ani la Liceul „Regele Carol II” din Salonta (1938-1940), perioadă în care, pentru merite deosebite, câștigă Premiul național „Regele Carol II.” Se înscrie apoi la Liceul Emanoil Gojdu din Oradea (1940-1946).

Prestigiosul Conservator „Piotr Ilici Ceaikovski”, unde Tiberiu Olah studiază în perioada 1949-1954, nu este decât superficial afectat de contextul politic. În ciuda climatului neprielnic și cenzurii aplicate muzicii unor mari compozitori, precum Prokofiev, Stravinski sau Șostakovici, există încă mari maeștri (între care E.O. Messner, „modestul meu profesor de înaltă cultură”, cum îl numește Tiberiu Olah într-un interviu acordat Monicăi Cengher) care educă aici, în ceea ce se poate numi o oază de muzică adevărată, discipoli ce vor deveni la rândul lor celebri; printre colegii săi se numără personalități remarcabile ale vieții muzicale europene de mai târziu: Edison Denisov, Yuri Holopov, Ghennadi Rojdestvenski, Andrei Volkonski, Anatol Vieru. Anul 1953 marchează primul succes de proporții: Premiul Internațional de compoziție la Festivalul mondial al Tineretului (București, 1953).

Urmează o perioadă de creație extrem de bogată, remarcată de critica de specialitate și încununată cu numeroase premii, dintre care enumerăm: Premiul II la Festivalul Mondial al Tineretului, pentru Cantata ceangăiască (Moscova, 1957); Premiul „George Enescu” al Academiei Române – 1965, pentru Sonatina pentru vioară și pian; mai multe premii pentru muzica de film (premiul ACIN Pelicanul Alb - 1966, 1971; Premiul Festivalului de Muzică de Film - Moscova, 1972). În anul 1967 i se decernează premiul Internațional „Koussevitzky” al criticii de disc, pentru Coloana infinită (primul opus al viitorului Ciclu Brâncuși), pe care prestigiosul muzicolog Ulrich Dibelius o consideră a fi una dintre cele mai valoroase lucrări ale acelui an. Cu toată avalanșa de distincții, Tiberiu Olah nu contenește să se perfecționeze, să învețe, să asculte creațiile confraților europeni: în anul 1966 îl găsim la München, urmând cursurile de muzică electronică ale Fundației „Siemens”; în anii 1967-1969 participă la celebrele Internationale Ferienkurse für Neue Musik de la Darmstadt.

În 1968 devine membru al GEMA, iar în 1978 i se conferă titlul de doctor în muzică, pentru teza cu titlul „Unele probleme în legătură cu timpul și spațiul muzical”, elaborată sub îndrumarea lui Sigismund Toduță. Distincțiile breslei compozitorilor români apar și ele, în cele din urmă: în perioada 1974-1991 Tiberiu Olah primește nu mai puțin de șase Premii ale Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România: 1974-1975 – pentru Timpul cerbilor și baletul „Chemarea” ; 1979 – pentru Armonii II ; 1980 – pentru Armonii III; 1986 – pentru Sonata pentru vioară și percuție ; 1987 – pentru Concerto Notturno ; 1991 – pentru Obelisc pentru Wolfgang Amadeus. Marele Premiu al UCMR pentru întreaga creație îi este acordat în anul 1993, ca recunoaștere a excepționalei contribuții la componistica românească și europeană.